Muzeul Vieții Transilvănene este amenajat într-un castel nobiliar din Micloșoara – castelul Kálnoky, iar istoria acestuia și a familiei cu acest nume se întinde pe mai mult de cinci secole. Muzeul își propune însă mai mult decât să reconstituie istoria unei familii. Ne-am asumat astfel inițiativa unică de a arăta ce însemna viața nobililor din zonă prin obiectele recuperate, donate sau cumpărate, de la arme autentice rămase din luptele duse de Kalnoky cu turcii, la scrinuri, sobe spectaculoase, reconstituiri ale vestimentației de epocă, sau chiar un pian Streicher original, același model pe care îl folosea și Johannes Brahms.
Ce oferă muzeul
Muzeul ocupă întregul parter al fostului conac de vânătoare din Micloșoara. Salonul de gală este prezentat în stilul unic din Europa, cunoscut exclusiv din Transilvania – renascentismul târziu și barocul timpuriu (perioada de tranziţie a secolelor 17–18). Una dintre cele mai frumoase săli ale muzeului, „Casa doamnei”, așa cum era numită rezidenţa conteselor, prezintă viața cotidiană a unei doamne în renascentismul târziu și barocul timpuriu: obiecte delicate, sticlărie, un colț amenajat pentru broderie și citit. „Casa stâpănului”, prin contrast, prezintă arme din luptele cu turcii, covoare turcești. Atmosfera unei bucătării de castel de secol XVIII este redată în pivnița castelului, acum spațiu pentru mese festive.
Cum s-a născut muzeul
Fundația Kálnoky și-a propus acum câțiva ani fondarea unui muzeu care să prezinte cultura materială a burghezimii și a nobilimii secolelor anterioare în zona Transilvaniei. Astfel, în perioada noiembrie 2014 – aprilie 2017 s-a desfășurat proiectul Inițiativă de patrimoniu – Muzeul vieții transilvănene, finanțat de către Mecanismul Financiar al Spațiului Economic European și Guvernul României prin Programul PA16/RO12 Conservarea și revitalizarea patrimoniului cultural și natural. Inițiatorul proiectului este Fundația Kálnoky, în parteneriat cu INTBAU Scandinavia.
Scopul muzeului
Proiectul generează o alternativă serioasă la oferta culturală și turistică a zonei și este complementar strategiilor de dezvoltare locală a regiunii Centru, cu beneficii directe în zona creșterii atractivității acestei microregiuni și a îmbunătățirii contextului social și economic al acesteia.
Programul de vizitare la Muzeului Vieții Transilvănene pentru perioada toamnă-iarnă
Muzeul Vieții Transilvănene este deschis:
- Vineri- Duminică 11:00-16:00 (ultimul tur ghidat de la ora 16)
- Luni-Joi intrare prin aranjament prealabil
Vizitele ghidate se desfășoară din oră în oră. Pentru rezervări sunați la numărul de telefon: +40 (743) 221 101/ +40 (743) 100 311
Biletele pentru vizitarea muzeului se pot cumpara DOAR de la Stone Pub in satul Micloșoara, Strada Principală nr 85 .
Bilete de intrare costă 30 Ron pentru adulți, iar pentru copii, locuitorii comunităților din zona Baraolt și pensionari biletul costă 20 Ron